“Tangoul ne-a schimbat pe fiecare dintre noi pentru totdeauna. Dorim sa ne construim vietile in jurul acestei arte, prin care reusim, cu fiecare dans in parte, sa ne povestim unul altuia realitatea prin imagini expresive, sa cream impreuna cu partenerii de dans pe acordurile muzicii, si sa generam emotii specifice complexe, la care participa atat cel care conduce in dans, cat si cel care urmeaza.” (Anca si Traian Ionescu, fondatorii Asociatiei pentru Cultura si Tango).
-
Echipa asociatiei a fost formata initial dintr-un grup de tineri “Grupul pentru Cultura si Tango” care a implementat cu success primul proiect Tineret in Actiune, intre aprilie 2012 – mai 2013. Ulterior, Grupul pentru Cultura si Tango a devenit Asociatia pentru Cultura si Tango. Proiectul a fost implementat in 6 licee din Bucuresti, mai mult de 200 de liceeni beneficiind de cursuri gratuite de tango, conferinte si ateliere culturale.
-
Prin intermediul proiectului <A.C.T.!> finantat de Comisia Europeana, prin Programul Tineret in Actiune, Actiunea 1 – Tineri pentru Europa, Sub-Actiunea 1.2 – Initiative ale tinerilor, implementat in perioada iunie 2013 – iunie 2014, s-a format Clubul Universitar de Tango din Bucuresti. In prezent, in cadrul clubului, sub umbrela A.C.T. au loc saptamanal cursuri gratuite de tango argentinian pentru tinerii cu varste pana in 35 de ani la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti.
-
Proiectul “Partener EU” finantat de Comisia Europeana, prin Programul Tineret in Actiune, Actiunea 5 – Cooperare Europeana in Domeniul Tineretului, 5.1 – Intalniri ale tinerilor si ale responsabililor de politici de tineret, august 2013 – octombrie 2014, a oferit ocazia tinerilor de a se intalni cu responsabilii de politici de tineret, de a propune cursurile de tango argentinian ca si alternativa la cursurile de sport, de a inainta o petitie Guvernului Romaniei in vederea unei Strategii Nationale de Dans a Romaniei.
-
In 2015 A.C.T. produce primul spectacol de muzica live-tango-teatru “Luna Tango”, in colaborare cu Academia Nationala de Tango din Austria, pianistul argentinian Mariano Castro si Cvartetul Passione. Proiectul a fost finantat de catre Ministerul Culturii prin AFCN implementat intre mai 2015 – noiembrie 2015 pentru tineri care doresc sa debuteze in artele spectacolului. Spectacolul a fost jucat in 2015 la Opera Romana din Craiova, la ARCUB Bucuresti si a continuat si in anii urmatori sa fie jucat sub diferite forme la Centrul Cultural Casa Artelor din Bucuresti, la Filarmonica Oltenia, precum si in spatii neconventionale.
-
“Tango for all” este primul proiect international al asociatiei, finantat prin Erasmus+, Linia Parteneriate Colaborative, Not-for-profit European sport events, care aduce laolalta 6 ONG-uri din 5 tari ale UE in vederea schimbului de bune practici in domeniul tango-ului. Cu aceasta ocazie este realizat si primul studiu despre comunitatile de tango din Europa si o carte despre buna guvernanta in tango.